Preţul locuinţelor s-a întors în medie azi la anul 2006, ştergând creşterile de 50%-100% din 2007 şi 2008. În cei doi ani „de foc“ s-au dat peste 100.000 de credite imobiliare în valoare de 8 mld. euro. Legea dării în plată a imobilelor va afecta, dacă va fi aplicată, în primul rând creditele imobiliare acordate în a doua parte a anului 2006, în 2007 şi 2008, perioadă în care preţul locuinţelor s-a dublat.Între iulie 2006 şi decembrie 2008 stocul de credite al băncilor pe componenta imobiliară a crescut de la 10 mld. lei (circa 3 mld. euro) până la 45 mld. lei (11 mld. euro), diferenţa fiind de 35 mld. lei.Deci, băncile au dat credite imobiliare în perioada de boom de 35 mld. lei (8 mld. euro). În 2006 şi 2007 a fost cea mai puternică perioadă de creditare a locuinţelor, iar preţurile locuinţelor au urcat în consecinţă.